Marin Sorescu a fost linșat pur și simplu

“Este un sezon al mitocanilor și analfabeților, fără respect pentru lege, credință  și educație. Doar activiști ai diverselor partide, demagogi și nerușinați care mint cu ușurința cu care respiră.”

Academician Augustin Buzura: Marin Sorescu a fost linșat pur și simplu!

Academicianul Augustin Buzura

La edițiile precedente ale „Zilelor Marin Sorescu“, Bănia și Bulzeștiul erau invadate de academicieni, personalități, scriitori din România și din alte țări. Unul dintre aceștia, academicianul Augustin Buzura, deţinătorul premiului „Marin Sorescu“ la ediţia din 2012 a manifestărilor omagiale, distincţie oferită de academicianul Eugen Simion în numele Academiei Române și în colaborare cu Primăria Craiova, a rememorat unele momente critice din cariera lui Sorescu.

Ion Jianu: Stimate domnule academician Augustin Buzura, l-aţi cunoscut îndeaproape pe Marin Sorescu, l-aţi preţuit. Ce amintiri deosebite vă leagă de marele scriitor? Ce este, ce semnifică pentru dumneavoastră Marin Sorescu?
Augustin Buzura: Marin Sorescu este unul dintre marii scriitori români din toate timpurile, o personalitate aparte, inconfundabilă, performer în toate genurile. Am spus-o și când trăia și când niște derbedei culturali postrevoluționari nu încetau cu insultele. De altfel, am scris de nu știu câte ori că Marin Sorescu a fost linșat pur și simplu. Și, din păcate, n-a fost singurul. Astăzi, acei eroici democrați anticomuniști și nu mai știu cum nu valorează nici cât hârtiile aruncate la coș de Sorescu. Din păcate, ne aflăm tot în era ticăloșilor, pentru a utiliza o sintagmă a lui Marin Preda. După cum se vede, n-am învățat la timp istoria, astfel că repetăm o perioadă penibilă, umilitoare, a comunismului primitiv de după ultimul război. Alți Vitneri, alți Novicovi, doar agresivitatea pare mai sporită. Pe la noi, și nu numai de acum, istoria se ocupă de pigmei. Sigur, am fost de aceeași parte a baricadei, de când era singur printre poeți și până la foarte grăbita sa plecare, dar nu aș ști ce să povestesc. Eram amândoi foarte tăcuți, atenți la reacțiile celorlalți pe care le urmăream cu deosebită atenție. Am fost împreună în Israel, am străbătut acele locuri sfinte cu imensă emoție, dar cuvintele ni s-au părut prea sărace. Nimic nu putea înlocui tăcerea.

I.J.: Dacă nu greşesc, i-aţi fost lui Marin Sorescu, în câteva momente dificile din viaţa Domniei sale, un fel de confident. Oferiţi-ne câteva amănunte… Puteți să faceţi un… „Raport asupra singurătăţii“ lui Marin Sorescu?
A.B.: Nu i-am fost confident, ci, atât cât am putut fi, doar un prieten. Părerile noastre de orice fel, estetice, politice etc. le încredințam hârtiei și cărțile noastre stau mărturie că am spus adevărul atunci când era foarte greu, teribil de greu, iar după Revoluție nu am ieșit în fața patriei cu rănile sau cu faptele noastre de vitejie. Păcatele, evitabile sau inevitabile, le transformi în literatură sau le ții în tine până la sfârșitul sfârșitului. Ne-a ales sau ne-am ales o meserie foarte dificilă, solitară, în care războiul se poartă cu tine  pentru a descoperi acel nou și nespus încă de nimeni care să te scoată din rând.

Un fost președinte al Comitetului Nobel, Kjell Espmark, mi-a spus că doi români ar fi avut șansă la premiul Nobel: Nichita Stănescu și Marin Sorescu

I.J.: Aţi vorbit cu un fost preşedinte al Comitetului Nobel, iar de la dumnealui aţi aflat că, până în 1990, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu erau în cărţi pentru premiul Nobel, iar Sorescu şi în 1992. Aţi mai vorbit despre acest subiect, dar doresc să includ în cartea de interviuri cu şi despre Marin Sorescu răspunsul dumneavoastră la această chestiune: cei doi, Nichita Stănescu şi Marin Sorescu, nu au fost deloc sprijiniţi de autorităţile din România sau pur şi simplu li s-au pus şi unele piedici? Şi, în cazul lui Sorescu, urzeli au fost, mai ales, după Revoluţie?
A.B.: Da, un fost președinte al Comitetului Nobel pentru literatură, Kjell Espmark, mi-a spus că doi români ar fi avut șansă la premiul Nobel: Nichita Stănescu și Marin Sorescu. Din păcate, moartea a fost mai grăbită. Am discutat în diverse împrejurări despre șansele literaturii române, nu a venit vorba de urzeli, de intrigi etc. Intrigile sunt doar la noi, pe Dâmbovița, unde în fiecare an se dau câteva premii Nobel! Mereu acelorași. Sorescu era prețuit atât ca om, cât și ca scriitor. Iar apoi, câți dintre intriganții și invidioșii noștri naționali ajung la distinsele personalități ale Academiei Suedeze? Și dacă, prin absurd, ar ajunge, cine i-ar băga în seamă? Nu știu dacă ați observat, în România, lumea vorbește, în ultimii zece ani, o limbă pe care nu o mai înțelege nimeni.

I.J.: Ce credeţi că nu s-a spus încă despre Marin Sorescu şi ar merita să se cunoască?
A.B.: Sunt sigur că vremea lui Sorescu va veni atunci când românii vor înțelege că au cu ce să se mândrească. Și că, în afară de procurori, curve, călugări, papagali politici și mascați, mai au multe de arătat. Chiar și în acest moment penibil al istoriei, avem mai multe cărți decât cătușe! Căci, dacă nu suntem mai buni ca alții, nu suntem cu nimic mai prejos.

Este un sezon al mitocanilor, analfabeților...

I.J.: Este Sorescu un scriitor oarecum uitat în România? Nici o piesă de teatru nu i se mai joacă de mulţi ani (nici măcar la Craiova!)…
A.B.: Nu numai Sorescu este uitat, ci întreaga cultură română, ca să nu mai vorbim de cultura universală. Este un sezon al mitocanilor și analfabeților, fără respect pentru lege, credință  și educație. Doar activiști ai diverselor partide, demagogi și nerușinați care mint cu ușurința cu care respiră. Din păcate, mulți scamatori, veleitari și minitalente joacă astăzi rolul de scriitori. Solidaritatea de breaslă, respectul pentru adevăratele valori sunt, din păcate, amintiri din vremea Răposatului de la Târgoviște. În ceea ce mă privește, cred că vremea lui Sorescu, dar și a scriitorilor adevărați, care ar avea loc de cinste în orice altă mare literatură, va veni. Secolul în care ne aflăm nu are prea mare răbdare cu proștii și impostorii.

I.J.: Sunteţi deţinătorul premiului „Marin Sorescu“ la ediţia din 2012 a Zilelor Sorescu de la Craiova, distincţie oferită de academicianul Eugen Simion în numele Academiei Române, premiul fiind acordat în colaborare cu Primăria Craiova. Ce semnificaţie are acest premiu „Sorescu“ pentru dumneavoastră?
A.B.: Este un sentiment foarte ciudat să primești un premiu care poartă numele unui prieten cu a cărui dispariție încă nu te-ai obișnuit. Sigur, mă simt foarte onorat și n-am nici o îndoială că un oraș care, spre cinstea lui, găzduiește un Festival Shakespeare, nu va face eroarea să renunțe la a-și cinsti anual scriitorul cel mai important pe care l-a dat.

I.J.: Şi dumneavoastră, ca şi Sorescu, aţi fost hărţuit politic înainte şi după 1990. Este reală informaţia că în martie 1990, în timpul evenimentelor interetnice de la Târgu Mureş, „strada“ s-a îndreptat şi înspre biroul dumneavoastră, dar aţi scăpat de posibila furie, fiind salvat de armată? Sunt chestiuni de istorie literară şi care ar trebui cunoscute…
A.B.: Povestea este mult mai complicată și se impun câteva precizări. Înainte de a mă muta la București, am locuit în Cluj, unde eram redactor șef la „Tribuna“, funcție în care am fost ales tocmai în 22 Decembrie 1989. Prin urmare, nu am avut niciodată birou în Târgu Mureș, dar în zilele pomenite am fost acolo și nu regret: am învățat cum se scrie istoria, cât adevăr și câtă minciună se ascund sub cele mai frumoase cuvinte. Pe scurt, ce s-a întâmplat? În dimineața zilei de 19 martie 1990 a apărut la redacție un ziarist englez care ne-a cerut sprijinul pentru a ajunge la Târgu Mureș unde urma să se petreacă niște evenimente importante. Am rugat un coleg, bun vorbitor de engleză, să-l însoțească, dar, spre uimirea mea, peste câteva ore s-au întors explicându-mi că nu se poate intra în oraș, că toate intrările sunt blocate. Trebuie să recunosc imediat că, dezamăgit, m-am decis să merg la Târgu Mureș, deși eram obligat să particip la o ședință a FSN în  București. Nu mi-a fost greu să intru în piața centrală și în Palatul în jurul căruia se desfășurau ostilitățile. Am avut mult noroc deoarece mă cunoșteau oamenii, milițienii și militarii care se străduiau să țină cât de cât ordinea. De acolo, am văzut cam toate câte s-au întâmplat, inclusiv sălbăticia cu care îl loveau pe Mihăilă Cofariu sau pe țăranii români pe care-i duceau la subsolul clădirii unde îi băteau până recunoșteau că fac parte din „Vatra Românească“, formație în seama căreia se puneau toate câte se întâmplau. Eram leșinat de foame și de sete, dar nu aveam cum să ies din clădire. Până la urmă, făcându-mi-se milă de englez, am riscat să ieșim, cu gândul să merg la un prieten din vecini, profesorul Asgian, să-i cer ceva mâncare, curaj care ne putea costa foarte mult. Seara târziu, după victoria ungurilor, am ajuns la un hotel, unde, ziariști de la marile agenții de presă, toți foarte buni vorbitori de maghiară, transmiteau reportajele. Deși nu mă despărțisem o clipă de omul meu de a cărui viață mă simțeam răspunzător, am fost uimit să-l aud transmițând cu totul altceva. Mi s-a părut că măcar o parte din text îl avusese scris de acasă... L-am întrebat unde a văzut așa ceva, dacă pentru un asemenea text mai avea rost să vină până la Târgu Mureș și, desigur, să ne riscăm viața, dar zâmbetul lui condescendent, impresia că mă ia de prost, m-au făcut să-l las alături de cei ce își sărbătoreau victoria cuceririi Palatului și să revin de unde plecasem, strecurându-mă cu greu prin lumea agitată, violentă (care, repet, sărbătoreau victoria). Am ajuns cu greu la biroul generalului Scrieciu, iar mai târziu noaptea, după ce ungurii au reușit să ocupe clădirea, am tras un dulap de fier în ușă și, dimineață, cam pe la 4-5, am fost eliberați de parașutiștii de la Boteni. Atunci l-am cunoscut pe viitorul general Chelaru și pe câțiva ofițeri de mare profesionalism împreună cu care i-am scos dintr-o ascunzătoare pe cei ce erau învinuiți de toate relele: conducerea „Vetrei Româneşti“, căreia i-am povestit ce s-a întâmplat în noaptea abia trecută. Către prânz au venit câțiva dintre cei ce se numeau miniștri, dar am avut certitudinea că n-au înțeles nimic, iar unii nici n-au dorit să înțeleagă. Au preluat și ei varianta maghiară… și așa a rămas până în zilele noastre. Adevărul nu s-a spus niciodată până la capăt, au câștigat cei ce au atacat primii. Cofariu a devenit un biet maghiar căzut pradă sălbăticiei românilor etc. Ar fi multe, multe de povestit, dar aș avea nevoie de foarte multe pagini. În zilele acelea am învățat mai multe decât dintr-un tratat de diversiune. Cât despre unguri, ceea ce n-au câștigat atunci prin violență au câștigat mai târziu cu ajutorul lichelelor noastre naționale.
(Fragment din volumul aflat în pregătire „Premiul Nobel trebuia să poarte un nume: Marin Sorescu“)

Sfaturi de la cel ce a fost marele spirit Valeriu Popa

Sfaturi de la cel ce a fost marele spirit Valeriu Popa (unul dintre cei mai mari vindecatori din toate timpurile, din Romania)

CRED CA AR TREBUI SA CITIM ACEST MESAJ, CATEVA ZILE LA RAND, IN DIFERITE STARI, FIZICE SI PSIHICE, PENTRU A-L PUTEA INSUSI SI VALORIFICA PENTRU NOI SI CEI DIN JUR.

Nu cred ca ne-ar trebui alte MARI lectii de viata, cel putin TEORETIC !

Frica micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange.

Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce cauzeza boli organice, cum ar fi boala coronariana (ischemia), hepatita, impotenta si frigiditatea, boli de piele, nevroze si psihoze.

Iertand un om care ne-a jignit sau ne-a suparat, ne putem vindeca de o boala grava. Roaga-te in permanenta ca toti cei din jurul tau sa fie fericiti, sanatosi si intreaga lume sa fie binecuvantata. Aceasta rugaciune va iradia atat de multa iubire catre intreaga lume, incat iubirea se va intoarce la tine din belsug.
Cum daruiesti, asa primesti.

Razbunandu-te, te faci egal cu adversarul. Iertandu-l, te arati superior.

Iertand ne eliberam pentru a ne putea inalta.  

Sa fim constienti ca iertand ii eliberam pe cei care ne-au gresit, deci iertand, oferim libertate.

Sa alegi calea iertarii,  pentru ca numai ea desface rana inclestata in timp.

Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile.

Dependenta naste frica, indoiala, depresia si supararea.  

Nu cautati plata, nici lauda si nici o rasplata, orice ati face.

Savarsind ceva bun, noi pretindem imediat recompensa.

Aceste dorinte aduc ca rezultat, suferinta.

Cu cat veti intensifica dorintele omenesti, cu atat va creste nivelul de agresivitate si se va intari programul de autodistrugere.

Orice dorinta cand se agata de tine, devine stapanul tau. 
Cand esti manios, mania devine stapanul tau, te acapareaza complet. Astfel mania ta, in aceasta stare, va face lucruri pe care, mai tarziu, le vei regreta.
Dependenta naste agresivitatea. Iar agresivitatea produce boala.

Boala purifica sufletul omului si ii fortifica sistemul imunitar.  

Dependenta de dorinte, frica, depresia si supararea atrag gelozia.

Cu cat este mai puternica dependenta de persoana iubita, cu atat mai numeroase sunt pretentiile noastre fata de ea.  

Cearta, mania, nerabdarea emit, in tacere, o mare forta distructiva.

Numai prin iubire poate seca izvorul rautatilor
Sa nu vorbiti despre nenorocirile traite, pentru ca aceasta pot prelungi durata lor.

Cand nu vorbim cuiva despre problemele noastre, noi ne indepartam de ele. Indepartarea de ele este primul pas pentru depasirea acestora.

Esential este ca atunci cand vorbiti despre problemele si emotiile dvs. sa nu cautati mila sau compatimire. Tantarii si furnicile apar cand este prezenta trufia.  

Cand tantarul va inteapa este o umilinta pentru dvs. El e de mii de ori mai mic decat dvs. si reuseste sa va intepe astfel incat sa simtiti. in aceasta situatie daca nu va enervati, trufia descreste. Deci, tantarii ne pot ajuta la ameliorarea destinului si micsorarea trufiei..
Daca aveti o mare suparare sau tristete, incercati sa nu aduceti aceste sentimente, acasa.

Iesiti in strada - cu deosebire in locurile inverzite si plimbati-va.  

Nu faceti din casa dvs. o groapa de gunoi energetic.

Daca locuiti de cativa ani si ati saturat spatiul cu regrete, suparari si spaime, amintiti-va momentele in care v-ati certat si suparat, asezati-va in acel loc, iertati, anulati agresivitatea fata de iubire, rugati-va.

Daca vorbim la telefonul mobil, in primele 30 de secunde energia organismului blocheaza influentele negative, ulterior incepe sa cedeze lent.

O convorbire telefonica ce dureaza mai mult de un minut se poate rasfrange negativ asupra sanatatii. De altfel, oricat ar parea de straniu, cel mai puternic patimeste nu zona capului, ci zona sistemului genito-urinar.  

Dupa o convorbire de trei minute, are loc deformarea campului in zona capului, in zona sternului (adica are loc slabirea sistemului imunitar).

O convorbire telefonica care depaseste un minut este de nedorit.

Mancatul este un serviciu divin si ca atare, nu trebuie sa se desfasoare intr-o atmosfera apasatoare.

Mancarea ne poate da energii superioare, daca este binecuvantata de Dumnezeu si este gatita cu devotament spiritual.

Cea mai buna mancare, cel mai sanatos meniu natural se transforma in otrava in corpul dvs., daca atmosfera in care gatiti (gandurile si sentimentele) si mancati este tensionata.
Munca nu trebuie sa ne omoare, ci sa ne dezvolte. Asta inseamna ca supraincarcarile nu trebuie sa fie permanente si in fiecare ocupatie sa gasim placerea.

Daca nu exista placere, orice activitate se poate transforma intr-o suprasolicitare si ii va dauna sanatatii.

Daca un om fura si ii inseala pe altii, o viata intreaga, el va fi pedepsit sa suporte si pagubele pe care le-a facut altora. In concluzie, cel care a facut bine va culege binele, iar cel care a facut un rau fizic sau spiritual va culege raul fizic sau spiritual.
Atasamentul inseamna alipirea sufletului de ceva sau cineva (parinti, persoana iubita, copii, profesie, obiecte, daruri etc).  

Atasamentul fata de cele pamantesti produce un urias rau, lucrului de care ne atasam si in acelas timp, sufera si cel ce se ataseaza.

Daca omul se ataseaza sufleteste de: hrana, placeri sexuale, casa, avere, bani etc. sufletul lui este cuprins de lacomie, ura si frustare.  

In aceasta situatie, el trebuie sa piarda toate bunurile, pentru a-si purifica sufletul.

Omul stie foarte bine ca nu va lua nimic cu sine in mormant.  

Cu cat suntem mai atasati de stabilitate, cu atat mai greu suportam schimbarile vremii si suntem mai bolnaviciosi.  

Atasamentul fata de dorinte duce la destramarea relatiilor familiale si a acelora din afara familiei.

In dragostea omeneasca trebuie intotdeauna sa existe o detasare de omul iubit.

Cu cat aveti mai multe pretentii, iritari si nemultumiri fata de omul apropiat, cu atat mai mult creste dependenta de el.

Dependenta de valorile umane ne va omori, incetul cu incetul si spiritul si sufletul.
Cand casatoria este bazata numai pe sentimente sexuale, ea nu poate fi indelungata.

Cand sentimentele slabesc, intervine inselarea, iar casnicia se destrama.
Familiile care sunt intemeiate in primul rand pe prietenie si respect, sunt fericite si dureaza mult.

Un sot trebuie sa evite sa o transforme pe sotie, intr-o copie fidela a sa.

Fiecare om are personalitatea lui proprie si astfel de tentative sunt impotriva firii, ducand in timp la destramarea cuplului.

Nu-l considerati pe celalalt ca fiind un obiect destinat sa va serveasca, ci ca pe o fiinta divina, cu individualitate si cerinte proprii. Casatoria trebuie studiata intai cu ochiul, apoi cu microscopul si in sfarsit, cu telescopul. Cu cat ne concentram launtric asupra vietii, imbatranim si ne despartim repede de viata. 
Gelozia de regula, provoaca scaderea vederii, auzului, scleroza in placi, traumatismele capului, diabet, inflamatii articulare.

Daca gelozia este asociata cu trufia, atunci e de doua ori mai periculoasa.
 
Femeia geloasa si suparacioasa isi ataca in plan subtil partenerul.

In aceasta situatie, sotul fie se va imbolnavi in permanenta, fie va deveni alcoolic, fie va divorta.

Daca sunteti gelos si va amplificati sentimentele agresive de profunzime, atunci puteti avea probleme cu orice animal, veti avea si alergii si boli contactate de la ele.

De asemenea, veti putea deveni obiectul agresiunii din partea animalelor.

E mai bine sa plangeti, decat sa urati.

Daca n-ati reusit sa va invingeti pe dvs. insiva, agresiunea se acumuleaza in mod inevitabil.

Atunci cand plangeti agresiunea aparuta se distruge.

Dragostea are o mare putere de vindecare fizica, mentala, emotionala si spirituala. Placerea de a barfi, minti si rani alti oameni provoaca efecte devastatoare, pentru sufletul care critica.

El se condamna singur sa traiasca in inchisoarea nelinistii interioare.

Adevarata cauza a narcomaniei si alcoolismului este un nivel scazut de iubire.

Aceasta apare din cauza unor puternice frustari, a reprimarii dragostei fata de oameni. Omul trebuie sa inceteze sa mai poarte suparare pe lumea din jur si sa intre in armonie cu ea.

Gandirea noastra dispune de cea mai puternica forta creatoare din intregul univers. Gandul este cel care aduce pacea si linistea in sufletul nostru.

Gandul este cel care atrage binele sau raul in existenta noastra.

Toate gandurile emise plutesc in aer ca niste mine amenintatoare pentru a-l lovi pe cel ce le-a produs.

O gandire sau o actiune negativa este resimtita dureros, de mii de organisme.

De aceea exista o lege a naturii si a stiintei, conform careia raul pricinuit altora ne face rau si noua insine. 
De aceea straduinta de a ne  ierta dusmanii si de a indrepta spre ei numai ganduri de pace si iubire, constituie un act protector pentru noi. 
Potrivit legii bumerangului, tot ceea ce emitem  din punct de vedere vibratoriu: ganduri, vorbe, dorinte, fapte, sentimente etc. se intorc la noi, producand efecte perturbatoare in campul nostru energetic.

De aceea, nimeni nu-i poate face rau altuia, fara sa plateasca.

De aceea, oricand aveti ganduri negative despre o persoana, sa va rugati in permanenta pentru sanatatea ei.

Cand ne gandim la cineva, se creeaza instantaneu o punte energetica intre noi si omul la care ne gandim.

De aceea, orice gand rau reprezinta un atac energetic, care ii aduce un prejudiciu, omului respectiv. Astfel ne atacam si ne omoram unul pe altul in mod inconstient - de multe ori, fara sa ne dam seama de acest lucru.
Orice expresie dura, afirmata pe un ton categoric, poate provoca un rau atat siesi, cat si unui alt om. 
Imaginatia are puterea de a crea realitatea.

Campul parintilor incepe sa distruga campul copilului si acesta se va naste bolnavicios, fricos, obsedat.

Supararea este una dintre cele mai raspandite incalcari ale legilor universului, care poate determina diferite neplaceri in viata, atat in a celui pe care te superi, cat si in propria ta viata.

Supararea copilului pe parintii sai, a parintilor pe copii, creeaza ruperea si deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinte din cele mai grave.

Femeia trebuie sa fie linistita si rabdatoare si nu trebuie sa se supere sau sa traiasca sentimente negative.

Ea trebuie sa accepte, cu seninatate, realitatea, asa cum este si sa nu admita parerile de rau in legatura cu trecutul sau sa grabeasca viitorul.
 
Egoismul, cruzimea inchid canalele energetice de legatura cu Dumnezeu si omul respectiv nu mai primeste energia necesara intretinerii vietii. Acest lucru distruge sistemul de protectie al corpului. 

Egoismul si interesul personal ne izoleaza de restul oamenilor si acest simt al separarii ii face pe oameni insensibili la nevoile altora.  

O persoana egoista manifesta un atasament excesiv pentru ea insasi, este o plaga sociala.

Egoistii au foarte putini prieteni.

Cateva cunostinte si relatii superficiale le umplu viata.

Contactele cu ceilalti sunt limitate.

Prin felul de a gandi se inchid in lumea lor stramta.  

Prin gandurile voastre puteti sa schimbati un egoist, facandu-l generos.

Sa se emita spre el numai vibratii de generozitate si bunavionta.  

Dispretul fata de noi si profunda nemultumire fata de sine constituie o agresiune fata de Dumnezeu.  

Dispretul si blamarea omoara, inainte de toate, iubirea fata de un alt om.  

Orice ticalosie ar comite un om impotriva noastra, noi nu avem dreptul sa respingem iubirea fata de el.
Barbatul care dispretuieste femeia se degradeaza spiritual, incepe sa sufere de diferite boli si imbatraneste mai repede ca de obicei.

Trebuie sa va schimbati atitudinea fata de femei si fata de situatiile legate de ele. 
Trufia si dispretul fata de oameni genereaza lipsa dorintei de a trai, sentimentul pierderii sensului vietii.

Ura este o forta care te leaga de persoana pe care o  urasti.

Ancorarea de intelepciune da nastere dispretului. Acesta incepe de la cap.

De aceea se blocheza biocampul in regiunea capului. In curand, dispretul se intoarce impotriva propriei persoane.

De aceea se deterioreaza campul in jurul rinichilor si apare distrugerea acestora.

Nimeni nu poate strange bani, daca-i dispretuieste.

Zgarcenia si economia aduc boala si dezastre.

Valeriu Popa

CARTE VECHE DE 1.000 DE ANI, PĂSTRATĂ LA BUDAPESTA, RĂSTOARNĂ TOATE TEORIILE ISTORICE DESPRE CULTURA STRĂMOŞILOR NOŞTRI

CARTE VECHE DE 1.000 DE ANI, PĂSTRATĂ LA BUDAPESTA, RĂSTOARNĂ TOATE TEORIILE ISTORICE DESPRE CULTURA STRĂMOŞILOR NOŞTRI

 

Dacii scriau de la dreapta la stânga, iar citirea se făcea de jos în sus

 

De la daci nu au rămas izvoare scrise.

Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape 1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor.

Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.

A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga, şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul lor.

Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar n-au putut.

Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.

Dăruită de un grof în 1982, Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi.

Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută.

A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele. Manuscrisul se afla în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Republicii Ungaria.

E o carte legată în piele.

A fost păstrată în localitatea Rohonczi până în anul 1907.

Groful Batthyany Gusytav a dăruit-o Academiei de Ştiinţe a Ungariei, în 1838.

Nu se ştie prin câte mâini a trecut de-a lungul secolelor Scriere secretă

După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot misionar, îi scria cercetă-torului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul:

Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi.

Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat.

Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti.

M-am gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat în foc.

După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat, în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica cifre.

 

Alfabet dacic cu 150 de caractere

Viorica Enachiuc a descoperit că textele Codexului au fost redactate în secolele XI si XII, într-o limbă latină vulgară (daco-romana), cu caractere moştenite de la daci.

Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective.

Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne utilizate de indo-europeni în epoca bronzului, spune aceasta.

 

Solii şi cântece ale vlahilor.

Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri.

În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.

E scris cu cerneală violet.

Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi.

Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.

Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului.

Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina - cetatea din insula Pacuiul lui Soare, a descoperit Viorica Enachiuc.

Jurământul tinerilor blaki Codexul conţine şi versurile unui cântec de luptă, numit Jurământul tinerilor blaki, care a fost tradus în felul următor:

 

O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,/

Înşelator, să nu primeşti a te uni/

Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/

Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/

Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/

Să juri cu maturitate şi cu convingere!/

Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/

Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!

 

NOTĂ:

Codexul Rohonczi (grafii alternative: Codicele şi Rohonczy sau Rohonc, în toate combinaţiile) este un document controversat al cărui sistem de scriere este inedit şi încă nedescifrat în mod convingător.

Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în provincia Burgenland din estul Austriei.

Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 1963.

Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie.

E membră UNESCO din 1983.

Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.

A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.

Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.

Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste fapte nu sunt secrete.

Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media.

Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau accidentele auto sau se vând mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au primit ordin să tacă?

 

Dacia

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos, contestabil.

Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei ce caută un adevăr absolut.

Deci pe ei îi îndemn să-şi întrebe profesorii de istorie şi de limba română:

- Cât la sută din Dacia a fost cucerită de romani?

Şi dacă profesorul ştie răspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se întindea de la vest la est, de la lacul Constanţa-Elveţia de azi şi până dincolo de Nipru).

Urmează altă întrebare:

- Câţi ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?

Şi dacă profesorul va răspunde: numai 164 ani, atunci puteţi merge la următoarea întrebare:

- Soldaţii romani chiar veneau de la Roma şi chiar erau fluenţi în limba latină ?

Aici le va fi şi mai greu să vă răspundă, căci acei soldaţi romani vorbeau orice limbă numai latina nu!

Cohortele aflate pe pământul Daciei cuprindeau soldaţi din diferite părţi ale imperiului roman, uneori foarte îndepărtate. Găsim Britani din Anglia de azi, Asturi şi Lusitanieni din peninsula Iberică, Bosporeni din nordul Mării Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin , din părţile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reţi din părţile Austriei şi Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, până şi Numizi şi Mauri din nordul Africii (C.C..Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942,p.130).

Şi ultima întrebare:

- Cum a fost posibil ca într-un aşa de scurt interval istoric TOATĂ populaţia Daciei să-şi uite limba şi să înveţe o limbă nouă, limba latină , de la nişte soldaţi romani care nici ei nu o vorbeau?

Când toate popoarele civilizate din lume iniţiază, desfăşoară şi promovează valorile istorice care le îndreptăţesc să fie mândre de înaintaşii lor, găsim opinia unor astfel de adevăraţi români, care, nici mai mult, nici mai puţin, spun despre formarea poporului daco-român: soldaţii romani au adus femeile şi fetele dace în paturile lor şi aşa s-au născut generaţii de copii, care învăţau numai limba latină de la tatăl lor, soldatul roman…

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug şi de pe Nipru, acele soţii şi fete de traco-geţi şi carpi, de la sute şi sute de kilometri depărtare ca să fie fecundate de soldaţii romani?

După părerea stimabililor, femeile daco-gete erau şi curve, ba chiar şi mute, nefiind în stare să-şi transmită limba strămoşească copiilor lor!

Cât despre noi, urmaşii lor, cum ne-am putea numi altfel decât copii din flori apăruţi dintr-o aventură amoroasă a întregii populaţii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu mândrie, aşteptând apariţia sâmburilor noului popor şi grăbindu-se, între timp, să înveţe cât mai repede şi mai bine noua limbă, limba latină , când de la soţii, când de la fiicele lor (iubite ale soldaţilor romani cuceritori) ba chiar şi direct, de la soldaţii romani năvălitori ce le-au înjosit căminele.

La Centrul Cultural Român [din New York], pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o altă somitate, de origine română, prof.dr. în arheologie Ioan Pisso, că dacii au învăţat latina , de la romani, prin băile de la Sarmisegetuza lui Traian!

De ce prin băile romane şi de la nişte soldaţi cam fără haine pe ei?

De fapt tot dânşii ne spun că ne tragem din doi bărbaţi cu… braţe tari!

Astfel de declaraţii istorice te fac să-ţi doreşti să fii orice, numai român nu!

Domnilor, Dacia a fost cotropită de romani în proporţie de numai 14% şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de 164 de ani.

86% din teritoriul Daciei nu a fost călcat de picior de legionar roman.

Este greu de crezut că într-o aşa de scurtă perioadă istorică, dacii să fi învăţat latina , fără ca pe 86% din teritoriul lor să-i fi întâlnit pe soldaţii romani.

Dar dacă nu de la romani au învăţat dacii latina , atunci de la cine? se întreabă aceiaşi demni urmaşi ai lui Traian?

Herodot ne spune că cel mai numeros neam din lume după indieni erau tracii.

Dio Casius ne spune şi el: să nu uităm că Traian a fost un trac veritabil.

Luptele dintre Traian şi Decebal au fost războaie fratricide, iar Tracii au fost Daci.

Faptul că dacii vorbeau latina vulgară, este un secret pe care nu-l ştiu numai cei ce refuză să-l ştie.

Când sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit tălmaci, afirmă Densuşianu şi asta schimbă totul. Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!

Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani, să vedem cum şi noţiunile noastre despre istoria poporului daco-român pot evolua. Când nu de mult s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomală, s-a ajuns la concluzia că prima femeie a apărut în sud-estul Africii.

Următorul pas uriaş a fost în nordul Egiptului, iar de aici, în Peninsula Balcanică.

Când profesoara de arheologie lingvistică Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California , a început să vorbească despre spaţiul Carpato-dunărean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe, am fost plăcut surprins şi m-am aşteptat ca şi istoricii noştri să reacţioneze la fel. Dar, din partea lor am auzit numai tăcere. Când profesorii Leon E. Stover şi Bruce Kraig în partea The Indo-European heritage, apărută la Nelson-Hall Inc., Publishers , 325 West Jack son Boulevard, Chicago , Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europă a mileniului 5 î.d.H., care-şi avea locul în centrul României de azi, să nu fim mândri?

Când studiile de arheologie moleculară ne îndreptăţesc să ne situăm pe primul plan în Europa ca vechime, nu-mi este uşor să le răspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent alţii despre noi şi nici măcar ce scriu eu.

Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea maternă a unor mumii vechi de sute şi mii de ani.

Teoria genoamelor situează spaţiul carpato-dunărean ca fiind, nici mai mult nici mai puţin decât, locul de unde a început Europa să existe, locul unde acum 44.000 de ani sosiseră primele 3 Eve şi primul Adam.

Când am scris Epopeea Poporului Carpato-dunărean şi volumele Noi nu suntem urmaşii Romei, În căutarea istoriei pierdute şi Călătorie în Dacia - ţara Zeilor, m-am bazat pe astfel de cercetări, dar şi pe cartea unei somităţi în domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, căruia i se publica, în anul 1993, la Barnes&Noble Books, New York, The History of Civilization , The Aryans.

El explorează într-un mod fascinant originea şi difuzarea limbilor în Europa preistorică. Între paginile 176-177 publică şi o hartă arătând leagănul aryenilor în timpul primei lor apariţii; şi minune mare, spaţiul Carpatodunărean este cel vizat!

Când roata, plugul, jugul, căruţa cu două, trei şi patru roţi apar pentru prima dată în lume pe teritoriul nostru, dacic, când primul mesaj scris din istoria omenirii se găseşte tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, când primii fermieri din Europa sunt descrişi pe acelaşi spaţiu, într-o perioadă când Anglia abia se separa de continent şi din peninsulă devenea insulă 6,500 î.d.H., (vezi John North, A new interpretation of prehistoric man and the cosmos, 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas , New York , 10020, Chronology), nu-ţi vine a crede că tocmai cei pentru care aduni aceste informaţii formidabile despre poporul şi spaţiul pe care îl ocupa ţara noastră, te decepţionează!

Nu de mult, la Primul Congres Internaţional de Dacologie, Bucureşti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac ne vorbea despre Codex Rohonczy, o cronică daco-românească, însumând 448 pagini, scrisă în limba română arhaică, latina vulgară, cu alfabet geto-dac.

Pe fiecare pagină se aflau scrise circa 9-14 rânduri.

În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezintă diferite scene laice şi religioase. Direcţia scrierii este de la dreapta la stânga şi textul se citeşte de jos în sus.

Descoperim că în bisericile vechi, daco-româneşti, cultul ortodox se exercita în limba latina vulgară, chiar până în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greacă şi slavonă.

Codexul cuprinde mai multe texte, ca Jurământul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite în fata ostaşilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronică privind viaţa voievodului Vlad, care a condus Vlahia între anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, conduşi de Vlad asupra pecenegilor, însoţit de note muzicale etc.

Atunci se miră şi se întreabă, pe bună dreptate, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac: de ce institutele de specialitate ale Academiei Române au rămas pasive la descoperirea şi descifrarea acestui document istoric, scris în limba dacoromână, latina dunăreană, într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?

Dar, după orientarea ideologică ce o au, cei sus amintiţi ar fi preferat ca acest diamant să nu se fi descoperit. AcademiaRomână ar fi trebuit să organizeze o mare sesiune ştiinţifică cu caracter nu numai naţional, cât mai ales internaţional. Dar şi ei, la fel ca şi românii adevăraţi, vajnici urmaşi ai lui Traian, vor să arate om enirii ce înseamnă să fii umil şi să-ţi dispreţuieşti strămoşii, trecutul şi neamul…

Faptul că NOI, Românii, suntem strămoşii tuturor popoarelor latine şi nicidecum o rudă marginală a latinităţii, ar trebui să ne facă să ne mândrim şi nicidecum să căutam contra argumente, precum cei lipsiţi de înţelepciune care îşi taie cu sârg craca de sub picioare…